La bastina Aniței Nandriș în satul Mahala a fost adusa Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Lavra Poceaiv.


La 29 iulie curent, în satul Mahala la biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, raionul Noua Suliță, a fost adusa Icoana Făcătoare de Minuni de la Lavra Poceaiv, regiunea Ternopol, ce o înfățișează pe Maica Domnului.
La sfânta și dumnezeiască liturghie au  participat sute de credincioși și membri ai comitetelor bisericești din satele cu o populație majoritar românească. Serviciul divin a fost oficiat de un sobor de preoți din parohiile locale și cele vecine.  
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare ale Bisericii Ucraineni. Lavra Poceaev, un bastion vechi al Ortodoxiei, adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de aproximativ 400 de ani. Minunile săvârșite înaintea Sfintei Icoane a Maicii Domnului sunt numeroase și sunt mărturisite în registrele pe care mănăstirea le ține, cu explicațiile detaliate făcute de credincioși, care prin rugăciune au dobândit eliberare de duhuri necurate, eliberarea din captivitate, și care au fost aduși la calea cea dreaptă.
                           
                                          





























































































































































Comentarii